Problemă de 30 de ani cu erecția

Dupa 35 de ani, un roman din patru are probleme cu erectia! - zuzuconcept.ro

Sursa Foto: Theguardian.

problemă de 30 de ani cu erecția fată plinuță

Acestea au început să devină mai pronunțate chiar și printre cei tineri, de de ani. Problema le provoacă acestora panică, mai ales când vine vorba de sex. Autor: Silvia Rotaru 18 octombrie,Lucrurile au început să se înrăutățească pentru Toby, care are acum doar 32 de ani.

FOTO Arhiva Adevărul Teoretic, femeile ating apogeul sexual la 30 de ani, aceasta fiind perioada în care se presupune că ar trebui să se bucure cel mai mult de activitatea sexuală, dar asta nu înseamnă că nu există probleme specifice acestei vârste. Nici bărbaţii nu sunt scutiţi de neplăceri, ba chiar stau mai prost decât femeile la acest capitol.

Într-o zi s-a ales cu o replică piperată privind performanțele sale sexuale de la femeia cu care era într-o relație. Aproape un nimeni.

Viaţa sexuală la 30 de ani: stresul şi oboseala ucid dorinţa

Momentul neplăcut a avut loc în noiembrie Însă, chiar și după ce Toby a început să se întâlnească cu altcineva, problema persista. Studiile arată că disfuncția erectilă EDcunoscută și sub numele de impotență, devine tot mai răspândită printre bărbații tineri.

  • Dupa 35 de ani, un roman din patru are probleme cu erectia! - zuzuconcept.ro
  • Bogdan Gusanu.

Un studiu efectuat recent printre 2. Nicole Prause, neurolog, specializat în comportamentul sexual, afirmă că există puține dovezi științifice și statistice despre o creștere a prevalenței disfuncției erectile în rândul acestei categorii de bărbați. Ce pare să fi crescut este anxietatea. Mulți bărbați cred că se confruntă cu disfuncții erectile, dar de fapt ei sun îngrijorați de performanța lor sexuală.

Formular de căutare

Sub o presiune socială enormă, aceștia greșesc și își pun singuri diagnosticul după câteva încercări eșuate de a face sex, problemă de 30 de ani cu erecția T heguardian. Specialiștii în domeniu afirmă că mulți tineri se plâng de disfuncții erectile. Indiferent dacă este vorba de consum de droguri sau alcool, de stres sau de oboseală, incapacitatea de a obține sau de a menține o erecție se va întâmpla la majoritatea bărbaților la un moment dat în viață.

Prause spune că consumul de droguri și marketingul pentru Viagra au determinat oamenii să declare drept patologii grave problemele de erecție ocazionale.

Cu cât așteptările ei față de sex este mai mare, cu atât bărbatul devine mai bulversat, dacă performanța sexuală nu-i reușește.

problemă de 30 de ani cu erecția tipul masajului penisului

Când bărbații simt că au un eșec sexual, acest lucru le poate eroda identitatea. Mulți bărbați găsesc sprijin în comunități anonime online: Nelson spune că aceste comunități sunt un spațiu în care bărbații anxioși din cauza disfuncțiilor erectile nu se mai simt atât de singuri cu problema lor.

Pentru bărbați, se pare că imposibilitatea de a obține o erecție este cel mai rușinos lucru care li s-ar putea întâmpla. În timp ce psihoterapia poate ajuta în cazul anxietății legate de disfuncția erectilă, în multe cazuri există, de fapt, o cauză fiziologică.

ŞTIRILE ZILEI

Dacă disfuncția este legată de hormoni, terapia cu testosteron este o opțiune, iar cercetările recente au arătat că există o componentă genetică în unele cazuri, fapt care sporește perspectiva unor noi terapii pe bază de gene pe viitor. Categoria: Știri Externe Vizualizări: Preluarea articolelor de pe www.

problemă de 30 de ani cu erecția cum se mărește crema penisului

Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă.

Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă — cea a bunului simț. Știri relaționate.

Interesantdiscuții