Locuri sensibile pe penis.

Harta plăcerii | Zonele erogene ale bărbaților

Cele şapte secrete pe care orice femeie trebuie să le ştie Cele mai erogene zone la bărbaţi. Cele şapte secrete pe care orice femeie trebuie să le ştie Redacția Cancan.

Nu numai penisul şi testiculele, ci şi fesele, sfârcurile, abdomenul, gâtul şi lobii urechilor conţin numeroase terminaţii nervoase cu potenţial excitant. Este adevărat că, pentru bărbaţi, organele genitale sunt cele mai importante zone erogene, însă acest lucru nu înseamnă că restul corpului trebuie neglijat. Potrivit unui sondaj efectuat de Victoria Milan, site de întâlniri amoroase, trei sferturi dintre bărbaţi acordă importanţă preludiului şi atingerii unor puncte sensibile.

Există câteva secrete pe care femeile pot să le folosească pentru a-şi scoate din minţi de fericire partenerii. Iată care sunt acestea: Cele mai erogene zone la bărbaţi.

locuri sensibile pe penis fără ficat de erecție

Sunt câteva atingeri în anumite zone care îi înnebunesc pe bărbaţi. Se spune că bărbaţii pot fi ecitaţi extrem locuri sensibile pe penis uşor, însă sunt câteva puncte erogene foarte importante, la fel ca în cazul femeilor.

S-a făcut un studiu prin care s-au identificat cele mai sensibile locuri pentru bărbaţi. Penisul ocupă primul loc în top, însă există şi alte puncte de pe trup care îi provoacă plăcere unui bărbat. De exemplu, o zonă sensibilă pentru bărbaţi este la gât.

Cele mai erogene zone la bărbaţi. Zona perineului şi „Marele C”

Prin stimularea nervilor din această zonă se trimit impulsuri sistemului circulator şi se măreşte fluxul sanguin. Sensibile la bărbaţi şi buzele în timpul sărutului De altfel, bărbaţii sunt destul de nerăbdători să simtă buzele partenerei. Potrivit sexologilor care au făcut numeroase studii, buzele pot fi trecute pe lista cu zone erogene la bărbaţi.

Cele mai erogene zone la bărbaţi.

Abdomenul inferior

Se spune că ţesutul scrotului este extrem de sensibil şi plin de terminaţii nervoase. Pe primul loc în topul celor mai erogene zone la bărbaţi este de departe penisul.

  1. Medicamente în tratamentul erecției
  2. Deşi potrivit opiniei populare bărbaţii se excită în doi timpi şi trei mişcări, punctele erogene sunt la fel de importante în cazul lor cum sunt în cazul femeilor.
  3. Din care se poate slăbi o erecție

Sexologii recomandă mângâieri şi atingeri în această zonă. I se mai spune şi zona marelui C, cea mai importantă zonă erogenă a bărbatului, similara cu clitorisul. Mai este importantă şi zona perineului.

locuri sensibile pe penis înlocuitori ai penisului

Terminaţiile nervoase din această zonă se întind de la osul pubian, până la anus şi interiorul picioarelor. Un punct extrem de sensibil este cel situat între scrot şi anus.

Încearcă să îl apeşi uşor sau să îţi plimbi senzual limba pe acest punct.

locuri sensibile pe penis ce să iei pentru a avea o erecție tot anul

Partenera trebuie să le descopere Unii bărbaţi au sfârcuri extrem de sensibile, alţii nu apreciază acest tip de stimulare, de aceea trebuie să testezi senzaţiile pe care le simte partenerul.

Iar zonele sensibile sunt mai multe diferă de la un bărbat la altul, iar partenera trebuie să le descopere.

locuri sensibile pe penis penisuri neexcitate

Sunt bărbaţi care se excită foarte tare atunci când partenera se joacă cu un unghiile pe scalpă sau sunt atinşi pe coapse sau genunchi. Alţii sunt scoşi din minţi chiar şi cu o simplă joacă a degetelor partenerii în palmă.

Interesantdiscuții